Amurgul idolilor

Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röcken - d. 25 august 1900, Weimar) unul din cei mai importanţi filozofi germani din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a exercitat o influenţă considerabilă, adesea controversată, asupra gândirii filozofice a generaţiilor ce i-au urmat.

Nietzsche s-a născut într-o familie protestantă; tatăl său era pastor. Încă din tinereţe este confruntat cu problema credinţei în Dumnezeu şi înclină mai degrabă spre ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa filozofică. Studiază filozofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărţii lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung ("Lumea ca voinţă şi reprezentare") va constitui premisa ideatică a vocaţiei sale filozofice. În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel şi primeşte cetăţenia elveţiană. Studiază filozofia antică greacă, în special pe reprezentanţii perioadei presocratice, Heraclit şi Empedocle. Din motive de sănătate abandonează învăţământul universitar şi, începând din anul 1879, peregrinează între Veneţia, Torino, Nisa şi Engadin, în căutarea unei clime prielnice. În 1882 o cunoaşte pe Lou von Salomé, pe care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În acelaşi an, în timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra ("Aşa grăit-a Zarathustra"), care va apărea în 1885. În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârşi operele Götzen-Dämmerung ("Amurgul idolilor") şi Ecce Homo. În ziua de 3 ianuarie 1889, în piaţa Carlo Alberto din Torino, asistând la biciurirea sălbatică şi agonia unui cal în plină stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. Este îngrijit până la sfârşitul vieţii de sora sa, Elisabeth Foerster. Friedrich Nietzsche moare la 25 august 1900 la Weimar.
Filozofia lui Nietzsche porneşte de la reevaluarea filozofiei şi artei Greciei din perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raţionale şi, în consecinţă, decadent. În special tragedia greacă a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital sau ca "moment dionisiac". Nietzsche critică valorile fundamentale ale societăţii, ajungând la negarea oricărui principiu ce ţine de cenzura transcendenta şi la afirmarea liberului arbitru ca destin imanent al omului.
Filozofia lui Nietzsche a avut o influenţă considerabilă asupra culturii secolului al XX-lea şi a unor reprezentanţi ai ei: (Thomas Mann, André Gide, Hermann Hesse, Sigmund Freud, Martin Heidegger sau Emil Cioran). În anii '20, opera lui Nietzsche a fost revendicată de nazismul german şi de fascismul italian, interpretându-se în mod barbar ideea de "voinţă de putere" în sprijinul doctrinei totalitare. La aceasta a contribuit şi sora lui Nietzsche, Elisabeth Forster, nazistă înverşunată şi admiratoare a lui Hitler, care a falsificat unele texte pentru a le utiliza fără scrupule în construirea unei ideologii străine de gândirea filozofului. Unele dintre aceste false interpretări persistă, din păcate, şi în zilele noastre. Nietzsche este considerat precursorul curentului postmodernism prin ideea ca nu exista un centru de la care se revendica toate valorile general umane. EL este autorul care sparge conceptul de dogma intelesa ca limita dincolo de care nu se mai poate trasa niciun orizont. Faramitarea valorilor prin filiera nietzscheana s-a impus ca un concept major in curentul postmodernist. (după Wikipedia)