Mihai Viteazul asasinat la Turda din ordinul generalului Basta

Mihai Viteazu (n. 1558, Drăgoeşti, Vâlcea - 9 august 1601, Turda), este una din cele mai marcante personalităţi ale istoriei româneşti. A fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător al tuturor celor trei ţări ce urmau să formeze România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Din acest motiv, el este considerat de istoriografia românească primul unificator al poporului român şi erou naţional. Vechi documente istorice, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-a născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, judeţul Vâlcea. Aceleaşi surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă s-a cununat cu Doamna Stanca. Potrivit istoricilor, ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Pătraşcu cel Bun, iar după alţii, ar fi fost fiul lui Pârvu Buzescu, tatăl fraţilor Buzeşti. Mama sa, numită Teodora, a făcut parte din familia Cantacuzinilor, soră cu Iane Cantacuzino. Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) şi Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată unirea unui teritoriu apropiat ca întindere de cel al României de astăzi, fiind perceput de mulţi români ca unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali.
La sfârşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Ţării Româneşti, efectiv de pe 11 octombrie.
Aderă la "Liga Sfântă" creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.
Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea "planului dacic", în speţă Unirea celor trei ţări române. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599,primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a ţărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei".
Contextul internaţional era complet nefavorabil Unirii. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Ţara Românească. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn. Mihai nu reuşeste să înfrângă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Ţării Româneşti, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion.
Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Báthory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul nu putea fi de acord. Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mânăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei." (Wikipedia)