Etymologicum Magnum Romaniae

Bogdan Petriceicu Haşdeu, pe numele adevărat Tadeu Haşdeu (n. 16 februarie 1836, Cristineşti, Hotin (azi Ucraina) — d. 25 august 1907, Câmpina) a fost scriitor şi filolog român, din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei şi istoriei româneşti. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, Hasdeu este una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile. S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Ţarist şi a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofiţer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei revine la Moldova, trecu în acest ţinut pentru a scăpa de împilarea şi deznaţionalizarea forţată practicată de administraţia de ocupaţie. Ruşii cerură extrădarea lui, iar la refuzul autorităţilor româneşti, îl despuiară de dreptul de moştenire pe care-l avea asupra unor moşii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei, mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

La 1857 este numit membru al tribunalului din Cahul, dar nu stătu decât şapte luni şi demisionă. În 1858 se mută la Iaşi ca profesor de liceu şi bibliotecar al universităţii, funcţie pentru care arătă mare râvnă, dăruind chiar bibliotecii 4 000 de volume. În acest timp Hasdeu puse bazele mai multor publicaţii, între altele, revista "Din Moldova" (1862-1863) în care, pe lângă istorie, încercă să scrie poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc. Între 17 mai 1876 şi 1 aprilie 1900 îndeplineşte funcţia de director al Arhivelor Statului din Bucureşti, în această calitate contribuie major la publicarea documentelor în "Arhiva istorică" şi "Cuvente den bătrâni" atât din arhivele româneşti, cât mai ales din cele străine, fiind de altfel primul conducător al Arhivelor Statului care începe să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români. În 1877 este ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar şi ca o recunoaştere a spiritului său enciclopedist. Din 1878 este profesor de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti tipărind o parte din lecţiile sale pline de originalitate şi de cunoştinţe vaste asupra literaturilor străine şi asupra limbii române.
Hasdeu a cochetat şi cu politica, ca partizan al lui Kogălniceanu susţine lovitura de stat din 2 mai 1864 şi, implicit, dinastia străină, apoi, pe aceeaşi linie a ideilor de factură pan-europeană, devine membru al Partidului Liberal ajungând în Parlamentul României ca reprezentant al acestui partid.
După moartea singurei lui fiice, Iulia, în 1888, a devenit un mistic, şi un fervent practicant al spiritismului. Moare la Câmpina la 25 august 1907 lăsând în urmă o vastă şi perenă operă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor sale de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură al acestui neam, un neobosit cercetător şi un pionier al mai multor domenii ale filologiei şi istoriei din această ţară. (Wikipedia)