Elţîn şi dizolvarea Uniunii Sovietice

Pe 7 februarie 1990, Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic a fost de acord să renunţe la monopolul puterii. Republicile constituente ale URSS-ului au început să-şi impună suveranitatea naţională, începând cu guvernul central "războiul legilor", război în care guvernele republicilor constituente au respins toată legislaţia unională acolo unde intra în conflict cu legile locale, câştigând controlul asupra economiilor naţionale şi refuzând să plătească taxe Moscovei. Acest blocaj a dezorganizat economia, fluxurile de aprovizionare au fost rupte şi a provocat o adâncire a declinului economiei sovietice.

Gorbaciov a făcut eforturi disperate şi prost inspirate să recâştige controlul, în mod special în republicile baltice, dar puterea şi autoritatea guvernului central fuseseră în mod dramatic şi ireversibil distruse. Pe 11 martie 1990, Lituania şi-a proclamat independenţa şi a anunţat că se retrage din uniune. Dar Armata Roşie avea o prezenţă puternică acolo. Uniunea Sovietică a iniţiat o blocadă economică şi au menţinut trupele acolo pentru a "asigura drepturile etnicilor ruşi". În ianuarie 1991, au apărut ciocniri între trupele sovietice şi civili lituanieni, care au făut 20 de victime. Aceasta a slabit mai mult legitimitatea Uniunii Sovietice pe plan internaţional şi naţional. Pe 30 martie 1991, consiliul suprem estonian a declarat puterea sovietică în Estonia ilegală începând cu 1940 şi a început procesul de restabilire a indepenenţei ţării. Pe 17 martie 1991, într-un referendum unional, 78% dintre votanţi s-au menţinut pentru menţinerea Uniunii Sovietice într-o formă reformată. Ucraina şi ţările baltice au boicotat referendumul.
De asemenea, printre reformele iniţiate de Gorbaciov a fost şi alegerea directă a preşedintelui RSFSR (Rusia). Alegerile pentru acest post au fost ţinute în iunie 1991. Candidatul populist Boris Elţîn, care era un critic realist al lui Mihail Gorbaciov, a câştigat 57% dintre voturi, învingâdu-l pe candidatul preferat de Gorbaciov, fostul prim-ministru Ryzhkov, care a obţinut 16% din voturi.
Pe 20 august 1991, republicile trebuiau să semneza un nou tratat unional, care le-ar fi făcut ţări independente într-o federaţie cu preşedinte, politică externă şi armată comune.
Însă pe 19 august 1991, vicepreşedintele Gennadi Yanayev, primul ministru, ministrul apărării, şeful KGB şi alţi oficiali de frunte au acţionat pentru a preveni semnarea tratatului unional şi au format "Consiliul de Stat pentru Starea de Urgenţă". "Commitetul" l-au pus pe Gorbaciov (aflat în vacanţă în Crimea) sub arest la domiciliu şi au încercat să restaureze statul unional.
Organizatorii se aşteptau la suportul popular pentru acţiunile lor, dar populaţia din Moscova nu a fost de partea lor. Mii de oameni au ieşit pe stăzi să apere "Casa Albă", locul simbolic al suveranităţii Rusiei. Organizatorii au încercat şi în cele din urmă au eşuat în încercarea de a-l aresta pe Boris Elţîn, care s-a raliat opoziţiei de masă anti-puciste.
După trei zile, pe 21 august, lovitura de stat a eşuat, organizatorii au fost arestaţi şi Gorbaciov s-a reîntors ca preşedinte al Uniunii Sovietice. Dar puterea lui era acum în mod definitiv compromisă. Nici o structură de putere unională sau rusească nu a mai ascultat de comanda sa. Pe perioada toamnei anului 1991 guvernul rusesc a preluat ministerele unionale unul câte unul. În noiembrie 1991, preşedintele rus Boris Elţîn a dat un decret interzicând Partidul Comunist din Uniunea Sovietică pe tot întinsul republicii.
După lovitura de stat, republicile au accelerat procesul obţinerii independenţei, afirmându-şi suveranitatea una câte una. Pe 6 septembrie 1991, guvernul sovietic a recunoscut independenţa celor trei state baltice. (după Wikipedia)