Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică în Cehoslovacia care a început în primăvara lui 1968 când a venit la putere Alexander Dubček şi a durat până în 20 august acelaşi an, când Uniunea Sovietică şi aliaţii săi din Pactul de la Varşovia (cu excepţia României) au invadat ţara.
Sovieticii, fiind nesatisfăcuţi de reformele cehoslovace, au pus în practică invazia ţării. În noaptea de 20-21 august 1968, forţe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 şi 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 şi 600.000 de soldaţi).
Pe durata atacului armat, 72 de cehi şi slovaci au fost ucişi şi sute au fost răniţi. Alexander Dubček a cerut populaţiei să nu opună rezistenţă armată. El a fost arestat şi dus la Moscova (împreună cu alţi membri de partid susţinători) într-un avion militar sovietic. Ocupaţia a provocat un val masiv de emigraţie (estimat la 70.000 de oameni imediat şi 300.000 în total), în general oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora ţările vestice le-au permis şederea şi unde s-au integrat fără probleme.

No comments:
Post a Comment