Asasinarea lui Troţki

Lev Davidovici Troţki (26 octombrie stil vechi)/7 noiembrie (stil nou) 1879 - 21 august 1940), născut Lev Davidovici Bronstein, a fost un revoluţionar bolşevic şi intelectual marxist rus născut într-o familie evreiască din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenţei Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator şi prim comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troţki a fost dat afară din Partidul Comunist şi a fost deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troţki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troţkism.

Troţki a făcut cunoştinţa cu marxismul în 1896, pe când era la şcoala din Nicolaev unde studia matematica. A fost pentru prima oară arestat în 1898, pe vremea când era organizator al Sindicatului Muncitorilor din Sudul Rusiei şi a fost condamnat la doi ani de închisoare. În această perioadă s-a căsătorit cu prima lui soţie, Alexandra Sokolovskaia. În 1900 a fost condamnat la patru ani de exil în Siberia, unde i s-au şi născut primele două fiice. A evadat din Siberia şi şi-a luat numele de Troţki de la un temnicer întâlnit în Odessa. A plecat la Londra unde s-a alăturat lui Vladimir Ilici Lenin, editorul şi directorul ziarului Iskra (Scânteia) al Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia.
A participat la Congresul al doilea al PSDMR ţinut la Londra în vara anului 1903 iar, în disputa internă care a divizat partidul, a luat partea menşevicilor împotriva lui Lenin. Deşi ataşamentul faţă de ideile menşevice a fost de scurtă durată, proastele relaţii cu Lenin au durat următorii 14 ani. În 1905 el s-a reîntors în Rusia împreună cu Parvus. El a fost ales preşedinte al Sovietului deputaţilor muncitorilor din Sankt Peterburg. Implicarea sa în greva generală din octombrie şi sprijinul acordat rebeliunii armate au dus la condamnarea sa la exil pe viaţă. În ianuarie 1907, el a evadat din exil şi s-a refugiat la Londra, unde a participal la Congresul al cincilea al PSDMR. În octombrie, s-a mutat la Viena, unde a editat ziarul social-democrat Pravda (Adevărul), care era introdus prin contrabandă în Rusia. A fost unul dintre numeroasele ziare revoluţionare ruse care au purtat acelaşi nume şi nu a avut nici o legătură cu ziarul oficial de mai târziu al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Pravda.
Cum se apropia războiul, Troţki s-a mutat în Elveţia neutră, iar mai apoi în Franţa. A fost expulzat din Franţa şi trăia în oraşul nord-american New York, când în februarie 1917 a izbucnit Revoluţia rusă şi ţarul Nicolae al II-lea a fost detronat. A părăsit New Yorkul în martie la bordul vasului S.S. Christiania Fiord, dar a fost interceptat de oficialii marinei britanice în Halifax, Nova Scotia. Troţki şi alţi cinci compatrioţi au fost arestaţi şi mai multe milioane de dolari în aur au fost confiscate de pe vapor. El a ajuns până la urmă în Rusia în luna mai a aceluiaşi an. De la întoarcerea sa, a fost un sprijinitor al poziţiei bolşevice. Aderând la această formaţiune câteva luni mai târziu, Troţki s-a implicat în mod activ în eforturile de răsturnare a guvernului provizoriu condus de Alexandr Kerenski şi a devenit membru al Sovietului din Petrograd.
După venirea la putere a bolşevicilor, el a devenit Comisar al Poporului pentru Afacerile Externe, având ca sarcină importantă negocierea tratatului de pace cu Germania şi aliaţii ei. Dar retragerea de la negocieri din 10 februarie 1918 a provocat invazia germană pe 18 februarie. Succesele rapide germane a obligat regimul sovietic să semneze un tratat foarte dezavantajos pe 3 martie la Brest-Litovsk. Ca urmare, Troţki a demisionat din postul său diplomatic. În luna martie a aceluiaşi an a fost numit Comisar al Poporului pentru Afacerile Armatei şi Flotei. (1918-1925). În septembrie 1918 a fost numit preşedinte al Consiliul Militar Revoluţionar al Republicii. Ca fondator şi comandant al Armatei Roşii, îi aparţin meritele succeselor sovietice în lupta cu Armata Albă şi victoria în lungul şi violentul război civil.
În martie 1921 a organizat şi a condus represiunea rebeliunii din Kronstadt. Aceasta a fost ultima revoltă importantă împotriva guvernării bolşevice şi un eveniment important în istoria luptei clasei muncitoare.
Datorită bolii şi mai apoi morţii lui Lenin, Stalin a reuşit capabil să-şi consolideze puterea în partid şi în guvern. În acest moment, Troţki a fost incapabil sau nu a dorit să se opună lui Stalin. Neacţionând la Congresul al XII-lea al Partidului din 1923, în special în problema Testamentului politic al lui Lenin care cerea îndepărtarea lui Stalin, Troţki a pierdut orice şansă să -l învingă pe Stalin care, sprijinit de Lev Kamenev şi de Grigori Zinoviev, a fost în stare să preia controlul Partidului Comunist. Troţki şi susţinătorii săi au format Opoziţia de stânga, care a luptat în interiorul Partidului Comunist câţiva ani împotriva conducerii lui Stalin şi a platformei sale politice.
Troţki a emis teoria "revoluţiei permanente" într-o perpectivă internaţionalistă, ceea ce era într-un contrast evident cu politica lui Stalin de construire a "socialismului într-o singură ţară". El a adus argumente pentru industrializarea rapidă a economiei şi abandonarea Noii Politici Economice (NEP), în vreme ce Stalin, aliat cu Buharin, aducea argumente pentru o industrializare graduală şi pentru continuarea NEP. Această luptă politică s-a încheiat înfrângerea lui Troţki şi cu excluderea lui din Partidul Comunist (12 noiembrie 1927). Astfel, Stalin a rămas conducătorul de necontestat al Uniunii Sovietice. Troţki a fost deportat în Kazahstan la Alma Ata pe 31 ianuarie 1928. A fost exilat din Uniunea Sovietică în 1929.
După înfrângerea lui Troţki, Stalin i-a folosit gândirea economică în lupta cu Buharin şi a aplicat politica industrializării forţate, deşi a implementat-o într-o manieră criticată pentru marea ei violenţă şi pentru autoritarism.
Troţki a fost deportat în 1928. Prima lui oprire în exil a fost insula turcească Prinkipo, unde a stat 4 ani. În 1933, Daladier i-a oferit azil politic în Franţa. A stat la început în Royan, apoi în Barbizon. Nu i s-a permis să viziteze Parisul. În 1935 i s-a adus la cunoştinţă că nu mai este binevenit în Franţa şi, după ce a cântărit toate alternativele, s-a mutat în Norvegia, la Oslo, unde a fost oaspetele lui Konrad Knudsen. După doi ani, datorită presupusei inflenţe sovietice, a fost pus sub arest la domiciliu. După consultări cu oficialităţile norvegiene, i s-a permis să se îndrepte la bordul unui cargou către Mexic.
În Mexic, a trăit până la un moment dat în casa pictorului Diego Rivera, iar mai apoi în casa Fridei Kahlo. A fost un autor prolific, scriind mai multe lucrări printre care Istoria revoluţiei ruse (1930) şi Revoluţia trădată (1936), o critică a Uniunii Sovietice sub stalinism. Troţki a argumentat că statul sovietic a devenit un stat muncitoresc degenerat, controlat de o birocraţie nedemocratică, care ori poate fi răsturnată de o a doua revoluţie proletară socialistă, sau urma să degenereze până la punctul de la care era posibilă întoarcerea la capitalism, aşa cum s-a şi întâmplat în zilele noastre.
În 1938, Troţki şi sprijinitorii lui au pus bazele unei organizaţii internaţionale marxiste, Internaţionala a patra, care era gândită ca o alternativă troţkistă al Internaţionala a treia, Cominternul stalinist. Troţki s-a certat la un moment dat cu Rivera şi în 1939 s-a mutat în propria lui reşedinţa în Coyoacán – o suburbie a Mexico City. Pe 24 mai 1940 a supravieţuit unui atac atribuit unor asasini presupuşi sovietici. Mai târziu, pe 20 august 1940, Troţki a fost atacat şi asasinat în propria lui casă de un agent stalinist, Ramón Mercader, care i-a înfipt un cuţit de spart gheaţa în cap. Lama cuţitului fusese scurtată mult pentru a permite mascarea lui. Lovitura nu a fost suficient de precisă şi de puternică şi nu l-a ucis imediat pe Troţki, aşa cum încercase Mercader. Martorii susţin că Troţki, sângerând şi strigând după ajutor, a început o luptă disperată cu atacatorul său. Auzind zgomotul, gărzile de corp ale lui Troţki au năvălit în cameră şi aproape l-au omorât pe Mercader. Troţki i-a oprind, strigând: "Nu-l ucideţi! Acest om are de spus o poveste." Troţki a murit a doua zi.
Mercader a mărturisit mai apoi la tribunal: "Mi-am aşezat haina de ploaie pe masă în aşa fel încât să pot scoate cuţitul de spart gheaţa, care era în buzunar. Am decis să nu ratez minunata şansă care mi se oferea. În momentul în care Troţki a început să-şi scrie articolul, mi-a oferit şansa ce o aşteptam. Am scos cuţitul de spart gheaţa din haina de ploaie, l-am strâns în mână şi, cu ochii închişi, i-am dat o lovitură teribilă în cap."
Casa lui Troţki din Coyoacán a fost păstrată aproape în aceaşi stare ca în ziua asasinatului şi acum este muzeu. Mormântul lui se află în curtea casei.
Troţki nu a fost niciodată reabilitat formal de guvernul sovietic, în ciuda reabilitărilor din timpul Glasnostului a celor mai mulţi veterani bolşevici ucişi în timpul epurărilor staliniste. (Wikipedia)